TESTAMENTUL – definiție și caractere juridice
1. DEFINIȚIE
Testamentul – ca și act care sta la baza transmisiunii testamentare a moștenirii – este definit în art.1034 NCC ca fiind „actul unilateral, personal și revocabil, prin care o persoana, numita testator, dispune, în una dintre formele cerute de lege, pentru timpul cand nu va mai fi in viata.”
2. CARACTERE JURIDICE
Din analiza definiției legale a testamentului rezultă caracterele juridice ale acestuia, elemente foarte importante pentru practica notarială întrucât, în ansamblul lor, fac din testament un act juridic special, supus unor condiții de fond și de forma specifice, derogatorii sub multe aspecte de la dreptul comun.
Este un act juridic unilateral. Testamentul este un act juridic întrucât presupune o manifestare de voință făcută în scopul de a produce efecte juridice și este unilateral întrucât presupune numai manifestarea de voință a autorului sau. Din acest punct de vedere, testamentului ii sunt aplicabile și prevederile art.1324-1325 NCC care reglementează actul juridic unilateral. Fiind un act juridic, testamentul trebuie să îndeplinească toate condițiile de fond cerute pentru valabilitatea actelor juridice. În plus, în măsura în care va conține unul sau mai multe legate – și trebuie sa recunoaștem ca cea mai mare parte a testamentelor conțin cel puțin un legat – testamentul va trebui să îndeplinească și condițiile cerute de lege pentru liberalități. Manifestarea de voință aptă de a produce efecte juridice este cea a testatorului, fără a avea vreo importanță manifestarea de voință ulterioară a beneficiarilor testamentului.
Este un act juridic personal. Aceasta înseamnă ca testamentul nu poate fi întocmit decât de către parte personal, fără a se admite reprezentarea. Înțelegem prin aceasta ca testamentul nu se va putea încheia prin intermediul unui mandatar, al unui reprezentant legal sau al unui avocat. Manifestarea de voință trebuie sa fie obligatoriu a parții, exprimata personal, într-una dintre formele prevazute de lege. Caracterul personal al testamentului se justifica prin importanța pe care acesta o are precum și prin consecințele pe care le implică. Astfel, având în conținutul sau dispoziții de ultimă voință ale autorului, se vrea ca acestea sa fie conforme cu voința internă a celui care încheie actul și sa reprezinte exact ultimele sale dorințe. Ori, pe de o parte, se presupune ca un reprezentant poate, voit sau nu, sa altereze voința testatorului sau să încheie actul necunoscând în totalitate voința acestuia și, pe de alta parte, se poate presupune de asemenea ca în intervalul de timp scurs între momentul acordării puterii de reprezentare și momentul încheierii efective a unui testament dorințele testatorului sa se modifice.
Este un act juridic individual. Aceasta este o caracteristică ce rezultă atât din caracterul personal al testamentului cat și din prevederile art.1036 NCC. Astfel, este interzis sub sancțiunea nulității absolute, ca două sau mai multe persoane să-și afirme dispozițiile de ultima voință prin același act, indiferent dacă testează una în favoarea celeilalte sau în favoarea unui terț. În reglementarea actuală aceasta interdicție poarta denumirea de „testament reciproc”, denumire care poate genera anumite confuzii. Nu este vorba de reciprocitatea dispozițiilor testamentare, în sensul ca parțile dispun una în favoarea celeilalte, ci numai de existenta unor dispoziții testamentare aparținând a două sau mai multe persoane și care sunt făcute prin intermediul aceluiași act, a aceluiași înscris. Prin urmare, vor fi permise orice dispoziții testamentare cu caracter de reciprocitate, dacă sunt făcute prin acte diferite. Nu va fi admisă, însă, sub nici un motiv, încheierea unui singur act care sa conțină dispoziții testamentare ale mai multor persoane, indiferent de beneficiarul acestora. Sancțiunea nulității absolute trebuie să reprezinte un impediment insurmontabil la autentificarea unui asemenea testament, putând determina, în cazul în care parțile insistă în solicitarea lor, respingerea actului în conformitate cu prevederile art.6 din legea 36/1995. Nu va fi admis de asemenea nici ca temei al transmisiunii moștenirii un testament conținând dispoziții de ultima voință a două sau mai multe persoane manifestate în cadrul aceluiași act, indiferent dacă îmbracă forma testamentului olograf, autentic sau privilegiat.
Este un act revocabil. Caracterul revocabil este de esența testamentului. Autorul său poate, până în ultima clipă a vieții sale, să modifice sau să revoce testamentul pe care l-a încheiat. O persoană poate, în timpul vieții sale, să întocmească, să modifice sau să revoce, ori de cate ori dorește, testamentul său. Fiind un act juridic unilateral, ale cărui consecințe juridice se vor produce abia în momentul morții persoanei, fără a avea deci nici o implicație asupra circuitului juridic atâta vreme cat testatorul este încă în viata, revocarea testamentului nu poate prejudicia pe nimeni și nu poate constitui un abuz din partea celui care o face. Revocarea testamentului reprezinta de asemenea un act juridic unilateral, implicând numai manifestarea de voință a testatorului și având de îndeplinit toate condițiile de fond necesare pentru valabilitatea oricărui act juridic. Orice renunțare la dreptul de a revoca testamentul, declararea acestuia ca irevocabil precum și orice clauza sau convenție având ca obiect punerea testatorului în imposibilitatea de a revoca un testament vor fi lovite de nulitate absolută, norma încălcată având caracter imperativ. Împiedicarea unei persoane în a-și revoca testamentul reprezintă, conform art.959 lit.c NCC, unul dintre motivele pentru care poate interveni nedemnitatea judiciară. Normele legale de care este guvernată revocarea testamentului sunt cele ale art.1051-1053 NCC. Există, cu toate acestea, o excepție de la caracterul revocabil al testamentului, dar nu în privința tuturor dispozițiilor cuprinse în el, ci numai în privința acelor dispoziții testamentare prin care este recunoscut un copil. Astfel, în temeiul art.416 alin.3 NCC, acea dispoziție testamentară prin care este recunoscut un copil este irevocabilă.
Este un act de dispoziție. Aceasta caracteristică este proprie testamentului cel puțin în privința legatelor care sunt acte juridice cu titlu gratuit, mai precis liberalități, prin care se diminuează un patrimoniu și se îmbogățește un altul, fără primirea unui contra-echivalent. În susținerea tezei se poate aduce în primul rand argumentul de text care folosește termenul „dispune” susceptibil a fi înțeles în primul rand prin componenta sa de „act de dispoziție” și în al doilea rand prin componenta sa de „prevedere”, „hotărâre”, „decizie”. Recunoscând testamentului această caracteristică suntem obligați sa-l tratăm, în materia condițiilor pe care trebuie sa le îndeplinească referitor la consimțământ, capacitate și cauză întocmai ca și pe toate celelalte acte de dispoziție.
Este un act juridic solemn. Codul civil permite testatorului încheierea actului sau numai în formele permise de lege. Este adevărat ca limitele legale sunt destul de permisive, dând posibilitatea testatorului să-și exprime voința în diverse forme, în funcție de posibilitățile pe care le are și de condițiile în care acționează. Este la fel de adevărat ca exista și textul art.1050 NCC referitor la conversia testamentului nul pentru vicii de formă. Deducem deci ca forma solemnă, a cărei nerespectare este sancționată cu nulitatea absoluta a actului, este prevazuta de lege în scopul de a apăra exprimarea voinței testatorului, iar nu în scopul de a-i restrânge posibilitățile de manifestare.
Este un act juridic pentru cauza de moarte. Caracteristica pe care o discutam este conținută în ultima parte a art.1034 NCC, folosindu-se expresia „pentru timpul când nu va mai fi în viață”. Avem în vedere, în analiza pe care o facem, momentul la care testamentul își va produce efectele, respectiv data deschiderii moștenirii. Aprecierea valabilității testamentului se va face în funcție de momentul încheierii sale întrucât acesta este momentul în care a fost exprimată voința testatorului și, prin urmare, toate condițiile de fond și de forma necesare se vor analiza bazându-ne pe momentul întocmirii testamentului. Efectele manifestării de voință se vor produce însă numai după momentul deschiderii moștenirii, transferurile patrimoniale operand numai în acel moment. Prin urmare, legarații nu vor avea nici un drept asupra bunurilor cuprinse în testament atâta vreme cat testatorul este în viață, acesta păstrându-și integral toate drepturile sale asupra bunurilor respective. Tocmai de aceea înstrăinarea bunurilor cuprinse în testament este considerata de art.1068 alin 2 NCC drept revocare voluntară a legatului. Această caracteristică a testamentului se afla la baza caracterului revocabil al acestuia, producerea efectelor juridice fiind legata numai de momentul deschiderii moștenirii, respectiv al decesului persoanei. Până la acest moment, având în vedere lipsa efectelor juridice, o persoană va putea oricând modifica sau revoca testamentul deja întocmit. Producerea efectelor testamentului după decesul testatorului este clar și expres prevazuta în ultima parte a art.1035 NCC care stabilește, principial, conținutul testamentului, într-o enumerare enunțiativă iar nu limitativă încheiată cu sintagma „și alte dispoziții care produc efecte după decesul testatorului”. Trebuie sa mai facem precizarea că, datorită acestei caracteristici pe care o are, testamentul nu va putea cuprinde clauze care sa fie executate în timpul vieții testatorului. Astfel, nu se vor admite dispoziții de tipul ” las averea mea legatarului, cu condiția ca acesta sa ma întrețină pe toate durata vieții mele”, sau ” las imobilul legatarului cu condiția ca acesta sa plătească ratele aferente cumpărării acestuia începând de azi și până la momentul achitării integrale”. Asemenea clauze, chiar dacă sunt executate de legatar, în afara de faptul că se opun caracterului de act pentru cauza de moarte al testamentului, reprezinta convenții referitoare la o moștenire nedeschisă încă, autorul promițând practic sa transfere drepturile eventuale constând în moștenirea sa, nedeschisă încă, în schimbul contra-prestațiilor legatarului, efectuate încă din timpul vieții testatorului.